10 lucruri care se întâmplă când începi să înveţi despre vin

Dacă îţi plac vinurile cu adevărat, fără îndoială merită să aprofundezi subiectul. Nu-i neapărat nevoie să te înscrii la un curs de specialitate sau să-ţi schimbi profesia pentru această pasiune, este însă de ajuns ca în timpul tău liber să citești mai multe despre el, să cauţi compania altor pasionați de vin mai avansați decât tine şi să savurezi, la unul sau mai multe pahare de vin, povestirile lor.

Dacă nu eşti pe deplin convins că pasiunea pentru vinuri merită explorată, ţi-am pregătit o listă cu 10 motive pentru care ai avea numai de câştigat dacă alegi să începi să înveţi mai multe despre vinuri.

 

#1 – Devii expertul în vinuri în grupul tău de prieteni

Când prietenii tăi vor afla cât de bine te pricepi la ales vinuri, îşi vor face un obicei din a-ţi cere sfaturi pe acest subiect. Oricând va fi rost de o ocazie specială în viaţa lor, vor apela direct la tine pentru a le face recomandări.

Recunoaşte, e o postură care ţi-ar gâdila destul de mult orgoliul! *wink*

 

#2 – Subiectul „vin“ devine mai uşor de abordat

Era evident, nu? Ei bine, a discuta despre vinuri, oricât le-ai îndrăgi, poate fi ceva uşor descurajator, uneori chiar inaccesibil. Totuşi, după ce ai învăţat una alta despre vinuri, fie că ai citit despre asta, fie că ai fost la un curs de iniţiere, automat îţi va fi mai uşor să abordezi subiectul şi, fără îndoială, vei căpăta şi mai multă dezinvoltură în glas.

A discuta despre vin, a-l degusta, a-l savura şi chiar a-l alege vor deveni lucruri floare la ureche.

 

#3 – Ai şansa de a savura secretele vinului

„Cel care ştie să deguste vinul nu îl mai bea, ci îi soarbe secretele“ – cuvintele acestea memorabile îi aparţin lui Salvador Dali, căruia cu siguranţă că îi vei da dreptate odată ce înveţi una alta despre detaliile degustării. Din clipa în care ai pătruns tainele degustării de vinuri, vei începe să fii mult mai atent la detalii şi, inevitabil, vei privi vinul cu alţi ochi, observând câte are de oferit – lucruri de care nu aveai habar, dar care vor ajunge să-ţi condimenteze timpul de relaxare sau momentele memorabile petrecute în compania oamenilor care contează.

Cu alte cuvinte, te ve bucura de vin la un cu totul alt nivel.

#4 – Îţi va face o deosebită plăcere să comanzi vin la restaurant

Vei scăpa, în sfârşit, de momentul acela delicat în care cineva întreabă „Şi…? Cine comandă vinul?“ când în secret speri că nu te va nominaliza nimeni pe tine. Odată ce ai noţiuni elementare despre vinuri, fie că eşti la un prânz de afaceri sau la o întâlnire romantică, vei fi mai mult decât încrezător pentru a alege tu vinul servit la masă.

Când cunoşti câte ceva despre vinuri, şansa de a alege o sticlă din lista disponibilă la restaurant devine o reală încântare.

Pe cuvânt, că aproape nimic nu se compară cu satisfacţia de a fi ales sticla de vin perfectă care să completeze atmosfera plăcută de la masa ta.

#5 – Îţi va plăcea la nebunie să discuţi despre vinuri

Vorbeşti, vorbeşti şi nu te mai opreşti! Fie că eşti alături de prieteni, colegii de birou sau de membrii familiei, vei observa cum ai mai multă încredere în tine să discuţi despre vinuri. Îţi va veni foarte uşor să vorbeşti despre opţiunile tale chiar şi atunci când interlocutorul tău este un comerciant de vinuri sau un somelier. Vei putea aborda destins subiectul, iar asta te va ajuta să afli şi alte lucruri noi şi utile de la persoane la fel sau chiar mai pasionate decât tine.

#6 – Ajungi să te simţi în magazinele de vinuri mai ceva ca la Disneyland!

Când chiar te pricepi, alegerea unei sticle de vin devine un periplu fantastic. Adaugi în coș o sticlă, apoi mai observi un alt sortiment… iar aşa începe aventura: „îl vreau pe acesta! Nu, stai, și pe acesta!“ – cam aşa vor arăta cumpărăturile tale.

În plus, nu va mai fi nevoie să-ţi faci griji că mergi cu mâna goală la petrecerile şi cinele organizate de prieteni. Le vei duce mereu câte o sticlă cu vin potrivită ocaziei. Un dar cu care nu ai cum să dai greş!

 

#7 – Vei fi un explorator de… vinuri

Unii devin exploratori de mări şi oceane, tu vei deveni un explorator de fluvii de vin! Este posibil ca astăzi să îţi vină greu să alegi sortimentul de vin potrivit unei ocazii sau unui anumit tip de mâncare. Dacă vei participa la un curs despre vin, lucrurile vor lua o turnură nouă. Vei ajunge să descoperi varietăţi de struguri şi viţă de vie, tehnici de obţinere a vinului şi te vei trezi interesat brusc de regiuni viticole emergente. Vei descoperi noi şi noi tipuri şi sortimente de vinuri şi nu vei mai fi nevoit să jonglezi la infinit cu aceleaşi trei sau patru opţiuni pe care oricine le are la îndemână.

 

#8 – Vinul devine o pasiune de zi cu zi

Vizitarea cramelor sau podgoriilor, mersul la târguri de vinuri sau organizarea de seri dedicate degustărilor de vinuri alături de prieteni vor deveni câteva dintre activităţile tale preferate. Acest lucru te va ajuta să descoperi locuri deosebite în care nu ai fi ajuns dacă nu ai fi fost interesat de vinuri. De asemenea, vei întâlni oameni noi cu care nu te-ai fi intersectat în alte circumstanţe. Pe scurt, noua ta pasiune îţi va deschide şi noi orizonturi inedite.

 

#9 – Capeţi un nou hobby: asocierea preparatelor culinare cu vinul potrivit

Multora nu li se pare un lucru atât de relevant să găsească cel mai bun vin care să meargă la fix cu mâncarea din farfurie. Diferenţa devine sesizabilă abia când începi să aprofundezi cunoştinţele despre vinuri. Atunci alegerea vinului perfect devine un detaliu crucial pe care nu-l vei mai trece vreodată cu vederea. Mai mult, te vei jena uneori la gândul că până atunci ai ratat festinuri ca la carte din cauză că n-ai avut alături de preparatul culinar şi vinul potrivit care să-l complimenteze pe deplin. Te vei simţi însă mult mai încrezător când vei realiza câte experienţe culinare uimitoare poţi avea de acum înainte doar pentru ai deprins tehnicile alegerii corecte a vinului.

 

#10 – Vinul înseamnă cultură

Poate punctele enumerate mai sus nu te-au convins pe deplin, însă nici nu ai nevoie de toate acele motive când a învăţa despre vinuri este în sine o experienţă care te va îmbogăţi. Vinul este mai mult decât o simplă băutură. Vinul are în spate o istorie foarte complexă, o moştenire pe măsură. Vinul înglobează truda oamenilor, bogăţia pământului şi, putem afirma fără a greşi: vinul este gastronomie.

Vinul se conectează la toate cele cinci simţuri ale tale aşa cum puţine lucruri reuşesc să o facă.

În concluzie, a învăţa despre vinuri este în sine o experienţă minunată. Cea mai bună parte vine însă abia atunci când ai deprins câteva cunoştinţe fundamentale fiindcă de aici începe modelarea pasiunii tale pentru vin.

A şti să apreciezi vinul înseamnă în primul rând a învăţa câteva dintre caracteristicile esenţiale acestei băuturi, iar apoi, în cel de-al doilea rând, înseamnă degustări regulate pentru înţelegerea acestei licori uimitoare.

Următoarea etapă este aceea de a degusta de unul singur. Și îți spunem noi, aceasta va fi și perioada ta preferată! Ca să începi cât mai rapid să înveți despre vin, cel mai ușor lucru pe care-l poți face e să te abonezi la vinurile Wineful aici.

Cin-Cin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *