Ce vin să duci la o petrecere

Există un cadou pe care ne face mereu o deosebită plăcere să-l primim, dar care nu ne încântă la fel de tare atunci când trebuie să-l oferim noi. Ce să fie oare? Vinul, fireşte! A cumpăra un vin pentru a-l face cadou cuiva se poate dovedi o misiune din cale afară de dificilă. Sortimente de vinuri există câte în Lună şi în stele, iar dacă mai iei în considerare şi gusturile fiecărui om… nimeni nu te poate învinui dacă abandonezi misiunea înainte de a o începe. Şi pentru că ştim prea bine cât de greu e să alegi un vin potrivit, mai ales că de multe ori nici măcar preţul nu este un criteriu de încredere care să meargă mână în mână cu calitatea, ţi-am pregătit un ghid care să te ajute să alegi ce vin să duci la o petrecere.

Cină cu prietenii

Din nou o alegere dificil de făcut. Chiar dacă știi ce este în meniu, e destul de greu să alegi vinul potrivit și care să fie și pe placul gazdei sau al celorlalți invitați. Cel mai sigur pariu pe care îl poți face este să îți îndrepți atenția către un vin versatil. Totuși ar trebui să ții cont și că o cină casual cu prietenii poate fi și o bună oportunititate pentru a introduce și un vin ceva mai necomercial. Nu numai că acest lucru denotă că ți-ai dat silința să alegi respectiva băutură, dar va fi și o șansă bună pentru a deschide un nou subiect interesant la masă dacă atmosfera devine plicticoasă. Iată câteva dintre sugestiile pe care ți le facem noi:

Riesling de Rhin: Când vine vorba de alegerea unui vin alb primele opțiuni care apar în minte sunt desigur Chardonnay, Sauvignon Blanc sau Pinot Grigio, dar cu siguranță nu poți da prea mare greș nici aducând ceva nou la masă. Un Riesling de Rhin nu este în niciun caz un soi obscur, însă șansele de a bea unul produs în Republica Moldova sunt ceva mai reduse. Produs din struguri selecționați din cele mai bune vii ale cramei, Mănăstirea de la Gitana Winery – un vin foarte îndrăgit de altfel – este ușor, revigorant și, ar spune unii, prea ușor de savurat. Însușiți-vă, așadar, rolul de inițiator și aduceți la o cină cu prietenii o sticlă de Mănăstirea, însă asigurați-vă că înainte de a-l deschide îl țineți la rece!

banner-vin-stefanesti

Pinot Noir: Un sortiment de vin pe care nu ai cum să nu-l iei în considerare. Pinot Noir-ul este mai mereu o alegere excelentă când vine vorba de o cină. Este un vin ușor, ce are totuși o aromă luxoasă și care de regulă are în compoziție fructe proaspete precum căpșunile, cireșile sau fragii, urmate de flori purpurii, ierburi uscate și condimente. Vorbim despre un vin versatil cu mâncarea și care vine cu intensitate moderată a aromelor, precum și cu o aciditate moderată spre înaltă. Toate acestea îl fac să fie un vin pe gustul majorității.

Se potrivește și ca aperitiv, asta în cazul în care la masă vor exista vinuri roșii mai robuste sau poate fi chiar sortimentul principal de vin servit la cină. Este probabil o alegere previzibilă, însă fără îndoială oamenii se vor bucura că ai adus Pinot Noir la masă, mai ales dacă întreaga petrecere tinde să devină plicticoasă la un moment dat. Pentru un gust ceva mai fructat, puteți opta pentru un Pinot Noir alb de la Carastelec, pentru un stil mai clasic poți alege Vinca Benedict, sau dacă seara cu prietenii are și-un motiv de sărbătoare atunci un spumant din Pinot Noir este alegerea perfectă.

De asemenea, Pinot Noir-ul este o alegere perfectă pentru o cină romantică desprinsă parcă din filmele siropoase care îi plac ei… Aici, bineînțeles că ar trebui să alegi un vin ceva mai pretențios, precum Pinot Noir Private Selection de la Liliac.

 

Petrecere acasă

Indiferent de ocazie, când mergi într-o vizită este frumos să duci gazdei un cadou. De cele mai multe ori, la îndemână este o sticlă de vin. Un dar simbolic, elegant, cu care nu prea poți da greș. Chiar dacă sticla pe care o aduci tu nu va fi deschisă în aceeași zi la masă, ea va rămâne acolo spre deliciul de mai târziu al gazdei. Însă, șansele cele mai mari sunt ca sticla de vin pe care o vei aduce tu să își găsească loc la masa festivă, de aceea ar trebui să cumperi ceva de bună calitate. Ce îți sugerăm noi?

Dacă mergi la o petrecere de zi de naștere, cel mai indicat ar fi să îți faci apariția cu o sticlă de șampanie sau vin spumant. Pentru că, nu-i așa, o ocazie festivă cere o băutură festiv și ce poate fi mai festiv decât șampania? Toate șampaniile provin de regulă din regiunea franceză Champane și nu e niciun secret că de obicei cam ustură la buzunar. Nu e panică însă! Mereu există alternative de produse de bună calitate și accesibile ca preț. Dacă nu ai bani să îți surprinzi gazda cu o șampanie veritabilă, poți opta cu la fel de mare succes pentru o sticlă de spumant românesc care îți spunem noi sigur că o să impresioneze.

Dacă dai curs unei invitații de a petrece câteva ore plăcute alături de prieteni sau colegi acasă la unul dintre ei, s-ar putea să cauți un vin nu prea robust, aromat, dar nu prea încărcat, ceva ușor, care să se integreze perfect în atmosfera degajată.

Un Assyrtiko grecesc este un sortiment de vin alb care merită atenția ta. Duce cu el de sute de ani izul relaxat și plăcut al insulei Santorini, însă a depășit granițele Greciei destul de recent, fiind descoperit și popularizat și în alte părți ale lumii. Este un vin care conține de regulă arome citrice de lămâie, lime, cu note de măr auriu, iar uneori poate avea și influențe de arahide. Spre deosebire de vinurile ușoare, apoase cărora le lipsește savoarea, Assyrtiko are o consistență moderată și o aciditate ridicată. Este puțin probabil să găsești acest vin la supermarket, însă merită să îl cumperi dintr-un magazin specializat, cel puțin pentru impresia bună pe care o vei face aducând așa ceva la masă.

Dacă tu și prietenii tăi sunteți însă mai atrași de vinurile roșii, ai putea să iei în considerare un Saperavi moldovenesc, care sigur nu-ți va găuri bugetul. Te va cuceri din start cu a sa culoare roșie închisă și cu aromele de fructe negre, prune uscate, ciocolată și piper negru și roșu. Se poate bea simplu sau poate fi însoțit de brânzeturi maturate, prosciutto, mezeluri și, sincer vorbind, orice se află pe masă.

O petrecere de Sărbători

Petrecerile de sărbători sunt mereu energizante și nu duc vreodată lipsă de alcool. Cu siguranță gazda s-a gandit la toate detaliile și nu a lăsat băutura de-o parte, însă politicos din partea ta ar fi să aduci totuși o sticlă de vin, care poate nu va fi deschisă în aceeași zi, dar cu siguranță va lăsa o impresie plăcută din partea ta. Nu știi ce vin să alegi? Ei bine, ai nimerit unde trebuie, căci noi avem pregătite câteva sugestii pentru tine.

banner-vin-wild-rockVin Spumant. Da, pentru că se asortează de minune atmosferei festive. De altfel, oamenii foarte rar cumpără vin spumant pentru ei înșiși, deși tuturor le face o deosebită plăcere să le fie oferit cadou. Vinul spumant poate fi băut oricând, numai că sărbătorile, petrecerile și ocaziile speciale cer pur și simplu acele bule sclipitoare. În funcție de cât de apropiată îți este gazda și de ce buget dispui, ai la dispoziție o gamă foarte diversă de cava, prosecco și șampanie.

Dacă îți dorești să faci cadou o sticlă de vin pe care o consideri potrivită ocaziei și pe care ai vrea-o deschisă în timpul petrecerii, adu un vin pe care l-ai ținut la rece și nu te sfii să îl desfaci chiar tu. Este o ocazie numai bună pentru un toast care să dea startul petrecerii sau care să anime și mai mult atmosfera. Dacă ai ratat momentul, nu e cazul să fii dezamăgit, pentru că vă puteși bucura cu toții de mineralitatea vinului spumant și în timpul mesei, în timp ce vă înfruptați din bunătățile pregătite de gazdă.

Côtes du Rhône-Villages. Dacă ai senzația că a aduce un vin spumant la o petrecere de Sărbători este un clișeu, dacă crezi că sticla nu va fi deschisă la petrecere sau dacă nu prea ai idee ce fel de vin ar fi pe gustul gazdei, poți pari fără prea mari riscuri pe un vin roșu, iar Côtes du Rhône-Villages ar putea fi un punct de start.

Aceste vinuri sunt compuse în general din Grenache, Mourvèdre și Syrah și sunt considerate de foarte bună calitate. Vinurile din regiunea franceză Côtes du Rhône tind să aibă arome de fructe uscate: căpșune, prune roșii, fragi, dar și note de flori uscate, ierburi și mirodenii. Vinurile din soiul Côtes du Rhône sunt de regulă mai robuste decât Pinot Noir de pildă, însă nu la fel de pline precum Cabernet Sauvignon, oferind așadar o alternativă optimă între cele două și o opțiune foarte bună pentru un băutor încă lipsit de experiență.

Petrecere la grătar

Când spui grătar parcă te şi duci cu gândul la un vin cumva flexibil, cu o textură a gustului uşoară, mai ales că sunt şanse foarte mari ca el să fie servit din pahare din plastic. Acum fie că va fi băut dintr-un pahar de sticlă ori dintr-unul de unică folosinţă, noi te sfătuim să îţi îndrepţi alegerea către un vin fresh, un pic înţepător, potrivit unei după-amieze însorite, care să meargă perfect şi cu savorile apetisante de pe grătar, dar care să fie şi un bun liant pentru conversaţii de calitate între invitaţi. Iată câteva sugestii:

Un vin rośe: Poate te vei mira să afli că un vin rośe poate fi asezonat unui grătar. Un Tavel originar din banner-vin-muse-recasCôtes du Rhône, Franţa este ideal pentru a fi aşezat alături de legumele la grătar, salate proaspete sau fructe şi merge de minune şi cu cărnurile. Un astfel de vin de un roz somon, obţinut din struguri Grenache şi Cinsault poate părea drăguţ, însă te va surprinde prin savoarea sa şi buchetul grozav de arome. Este un vin ceva mai robust decât majoritatea din gama rośe, un atuu care îl înalţă în preferinţele amatorilor de vinuri roşii. Servit rece, acest vin este revigorant şi poate inspira o familiaritate chiar şi băutorilor tradiţionali de vinuri albe. Iar dacă stilul franțuzesc nu e pentru tine, atunci un rośe de la Alira îți va atinge așteptările cu siguranță.

Sauvignon Blanc:  Un vin „la modă“ dacă putem spune aşa. Servite foarte reci, vinurile din gama Sauvignion Blanc sunt revigorante şi se potrivesc foarte bine cu salate la grătar, dar şi produse de patiserie sau chiar cu preparate cum ar fi creveţii thailandezi. Ca preţ, este un vin accesibil pentru care nu trebuie să bagi mâna prea adânc în buzunar. Este, aşadar, un vin perfect de oferit cadou la o petrecere.

Shiraz Australian: O alegere foarte bună pentru iubitorii de mese îmbelşugate de pe care nu lipsesc fripturile. În general cărnurile pregătite la grătar sunt pe deplin complimentate de vinuri bogate provenite din ţări calde, aşa cum este şi Australia. Mâncărurile grase fac şi ele pereche bună cu taninul din Shiraz. Iar dacă nu știi sigur dacă un shiraz ar fi pe gustul tuturor invitaților, o alegere sigură ar fi un vin cupaj care să conțină, pe lângă shiraz, și alte soiuri roșii, precum Drăgaica Roșie de la Oprișor.

Sperăm că sfaturile noastre ți-au fost utile și te vor inspira în a face cea mai bună alegere pentru un vin pe care să-l faci cadou la o petrecere. Iar dacă o sticlă de vin nu ți se pare suficientă pentru un eveniment, aruncă un ochi și peste secțiunea de cadouri de pe site-ul nostru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.