Feteasca Albă de la Gramma este un vin alb, sec, de culoare verde-galbui cu reflexii aurii, ce poate fi consumat cu orice ocazie. Aromele sale sunt surprinzătoare și completate de o aciditate plăcut echilibrată. Gustul este proaspăt, delicat, dominat de fructe albe și exotice, coapte, ce duce cu gândul la faguri cu miere chiar dacă este un vin sec.
Crama Casa Olteanu a pornit ca o afacere de familie acum mai bine de 10 ani, dar ce s-a dezvoltat într-un adevărat brand recunoscut în toată lumea. Primele vinuri au fost lansate în 2010 și încă de la început au fost adresate tinerilor, persoanelor cu spirit artistic sau revoluționar pentru a le fi întreținute conversațiilor constructive și momentele de inspirație. Etichetele vinurilor păstrează linia modernă afișând desenele lui Horațiu Mălăele. Podgoria cramei Casei Olteanu se întinde pe 60 de ha situate pe dealurile Vișanului, având 20 de ha de vie în proprietate și încă 40 în arendă. Soiurile plantate aici sunt Aligote, Fetească Albă și Fetească Regală, iar în viitor se plănuiește plantarea unor butași de Fetească Neagră.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.