Virtuoz Muscat Ottonel 2016 provine dintr-un soi de strugure aromat, prezent de mulți ani în regiunea Dealu Mare. Acest vin reușește să fie aromat si răcoritor în același timp, dar și pe placul atât celor care preferă vinurile seci cât și a celor care le preferă pe cele ușor mai dulci. Soiul Muscat Ottonel este un soi dulceag, cu gust bogat și arome expresive de trandafiri, pepene galben, miere de soc și caise coapte. Poate fi servit alături de aperitive, fructe de mare, legume la grătar sau deserturi ușoare cu fructe.
Crama Gramofon Wine a apărut în 2015, însă după ce guști vinurile te gândești că ar putea să aibă mult mai mulți ani de activitate, dar cei din spatele cramei nu au vrut să iasă în piață până nu au obținut vinurile perfecte. Crama este situată într-o zonă în care vinul face deja istorie, Dealu Mare, în satul Moceşti, la doar doi paşi de oraşul Urlaţi. Podgoria de la Moceşti se întinde pe o suprafaţă de 25 hectare, plantate cu soiuri precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Merlot și Fetească Neagră. Vinurile Virtuoz ar trebui să fie standardul ideal pentru fiecare soi ce l-au prins în sticlă. Au echilibrul perfect, încântă și cele mai pretențioase papile gustative iar soiurile pot fi recunoscute și cu ochii închiși, deci degustarea în orb poate deveni floare la ureche chiar și pentru cei mai proaspeți băutori de vin.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.