Vinurile buclucașe
Nu toți știu, însă, că vinurile lui ianuarie ne-au dat ceva bătăi de cap, încetinindu-ne livrările. Iar pentru că vrem să ținem mereu lucrurile la vedere, îți povestim pe scurt ce ne-a încetinit.
Ce s-a întâmplat?
Luna decembrie a fost una foarte scurtă!
Oricât de rapid ne-am mișcat, comenzile date către crame au reușit să ajungă la noi abia în 8 ianuarie, când deja aveam mai mulți abonați decât la final de decembrie. Asta ne-a obligat să mai dăm o comandă de vinuri, vinuri ce nu se mai găseau nici în beciurile cramelor lor. Dar chiar și așa, ne-am dat peste cap și până la urmă totul s-a rezolvat.
Pfiu, totul e bine când se termină cu bine și toată lumea are paharele pline! ♥
Care sunt vinurile din abonament?
Loungeitude, Ștefănești
Longeitude este un cupaj din Sauvignon Blanc și Fetească Regală, sec, foarte proaspăt, cu arome subtile de soc și măr verde.
Pe lângă aromele proaspete, Longeitude impresionează și cu o sticlă într-adevăr deosebită, cu dop de sticlă și silicon și o etichetă transparentă pe care este reprezentată coordonata de longitudine a cramei Ștefănești.
Poate fi servit alături de carne albă, pește sau fructe de mare. Mai multe detalii aici
Jar, Dagon Clan
Jar este un cupaj roșu din Fetească Neagră și Pinot Noir ce a fost notat cu 90 de puncte de către Decanter. Este un vin corpolent ce a fost ținut la maturat în butoaie de stejar, ceea ce îi oferă arome complexe și un gust prelung.
Aromele întâlnite în gust și miros sunt de fructe roșii, precum afine, coacăze, mure și prune bine coapte, cu ușoare arome de flori de bujor și nuci și condimente piperate.
Poate fi servit alături de preparate din carne roșie, vânat, preparate tradiționale și brânzeturi. Mai multe detalii aici
Sophia, Carastelec
Sophia este un Chardonnay de culoare aurie, creat în amintirea principesei Transilvaniei, Sophia Bathory, care a donat pădurile și viile sale bisericii din satul Carastelec.
Mirosul este plin de citrice, mere, pere, flori de câmp şi arome de vanilie, iar gustul dezvăluie arome de lămâie, mere galbene şi pere, cu note ușoare de pâine prăjită şi vanilie.
Poate fi servit alături de preparate pe bază de carne albă, pește, paste cu sos alb și brânzeturi proaspete și cremoase.
Mai multe detalii aici
Autograf Merlot, Gitana
Autograf Merlot de la Gitana este un vin de culoare rubiniu închis, cu reflexii purpurii.
Mirosul său are arome complexe de fructe de pădure, iar gustul este intens, echilibrat, de fructe de pădure, prune uscate și ciocolată amăruie.
Poate fi servit alături de preparate din carne la grătar, carne roșie, carne de curcan sau de rață, brânzeturi uscate sau deserturi cu ciocolată și fructe de pădure. Mai multe detalii aici
Ai ratat abonamentul?
Acum poți lua Cutia lui Ianuarie de aici, iar apoi musai să-ți faci abonament pentru a nu mai rata și Cutia lui Februarie.
Cin-Cin!